(adresat studenților și masteranzilor)
Universitatea Ecologică din București, Facultatea de Drept,
Vă invită să participați joi, 7 mai 2026, ora 1000 (Sala AI.01, clădirea C, etaj 1) la dezbaterea cu tema ,,Valențe aplicative ale principiului „poluatorul plătește” în combaterea efectelor schimbărilor climatice”.
Schimbările climatice reprezintă astăzi cea mai acută provocare a dreptului mediului, testând capacitatea instrumentelor juridice clasice de a răspunde unor riscuri difuze, transfrontaliere și acumulate în timp. În acest context, principiul poluatorul plătește — consacrat în dreptul internațional prin Principiul 16 al Declarației de la Rio (1992) și integrat în dreptul Uniunii Europene prin art. 191 TFUE — capătă valențe aplicative noi, depășind cu mult sfera poluării punctuale pentru care fusese inițial conceput, devenind pe această cale un instrument fundamental al combaterii efectelor schimbărilor climatice.
Dezbaterea de față își propune să exploreze, dintr-o perspectivă juridică riguroasă și având în vedere cele mai recente evoluții, felul în care principiul poluatorul plătește se transpune în instrumentele concrete ale luptei împotriva schimbărilor climatice, pornind de la întrebarea fundamentală dacă un principiu conceput pentru poluarea punctuală și remediabilă poate susține, fără deformări conceptuale, răspunsul juridic la un fenomen difuz, cumulativ și global precum încălzirea climatică.
Se va urmări, în mod organic, traseul acestui principiu de la consacrarea sa în dreptul internațional și european până la aplicațiile sale contemporane — instrumentele economice de internalizare a costurilor emisiilor, mecanismele de răspundere civilă și penală pentru daune climatice, și regimurile internaționale de compensare pentru pierderi și prejudicii suferite de statele vulnerabile. Și aceasta în condițiile în care fiecare dintre aceste aspecte aplicative ridică probleme specifice de interpretare, de legitimitate și de eficacitate juridică, ce se impun a fi abordare în manieră critică.